Istoria Balcicului

de la origini pina la 1913

de Madalin Focsa

(madalin.focsa@gmail.com)

Locul era populat de Ionieni in sec. V i.Hr. La acea vreme, asezarea era numita Kmuni sau Krunoi (in greceste insemna "izvoare"), datorita abundentei izvoarelor carstice in zona.
Mai tarziu a fst redenumit Dionysopolis dupa numele zeului Dionysus, al vinului si sarbatorilor. Dupa una din cele mai raspandite legende, orasul a primit acest nume dupa ce o statuie a lui Dionysus a fost adusa la tarm de valurile marii. Imaginea zeului apare si pe monedele batute aici. Intemeiat in sec. VI i.Hr. de colonisti veniti din mai multe orase grecesti, Dionysopolis era un centru important pe tarmul vestic al Marii Negre pana la inceputul erei noastre, facand parte din lantul de colonii grecesti care incepea la nord cu Olbia (la gurile Bugului) si mergea spre sud pana la Apollonia (astazi Sozopol, Bulgaria). In sec. I i.Hr, coloniile au fost pentru prima oara ocupate de trupele Imperiului Roman, insa la scurt timp populatia zonei, formata din greci, sciti si geti s-a rasculat.
O marturie importanta a epocii este celebra "inscriptie de la Dionysopolis" din anul 48 i.Hr, de fapt un decret de cinstire a lui Akornion, binefacator al cetatii care se remarcase ca ambasador la regele Daciei, Burebista, apoi ca sol al acestuia la Pompeius, adversarul lui Caesar. In perioada luptelor pentru putere de la Roma, orasul a fost ocupat de Burebista, si integrat marelui sau regat, ce includea intregul tarm vestic al Marii Negre.
Campania generalului Crassus din 29-28 i.Hr. aduce Dobrogea in sfera de influenta a Romei, iar coloniile grecesti sub directa stapanire a guvernatorului provinciei Macedonia. Primii ani ai erei noastre sunt martorii exilului poetului Ovidiu la Tomis, care, dupa o legenda, trecand pe mare in dreptul Dionysopolis-ului, i-ar fi cantat peisajul minunat, strajuit de stancile albe.
In anul 15 d.Hr, provincia Moesia a fost creata, dar Dobrogea a ramas (pana in anul 46) parte a Regatului Odrisilor, client Romei, in timp ce coloniile grecesti au format "Praefectura orae maritimae" - anexata Moesiei Inferior in anul 86, de catre Domitian.
Istoria orasului Dionysopolis o va impartasi in continuare pe aceea a Dobrogei, integrata Imperiului Roman, reperele importante fiind aparitia si raspandirea crestinismului sau navalirile barbare, accentuate prin "Criza imperiala" din sec. III. La capatul acestei crize, imparatul Diocletian creeaza provincia Scythia Minor (actuala Dobroge), care din anul 395 va apartine Imperiului Roman de Rasarit (Bizantin).
Desi a fost reparat de imparatii Liciniu, Iulian Apostatul si Valens, orasul va suferi distrugeri mari in timpul migratiilor din secolele V-VI si va decadea treptat. Au trecut succesiv prin zona gotii, ostrogotii, antii, slavii, bulgarii, gepizii, cutrigurii, avarii. Dintre toti, slavii au avut cea mai mare influenta, stabilindu-se in numar mai mare la sud de Dunare, mai ales la inceputul sec. VII, secol in care provincia va fi reorganizata de imparatul Constantin al IV-lea in "Thema Scythia".
Curand dupa aceasta insa, hanatul bulgar al lui Asparuh, ajuns la nord de Dunare in urma luptelor cu khazarii, castiga in anul 680 razboiul cu Imperiul Bizantin si cucereste Dobrogea si Moesia. Un an mai tarziu hanatul este recunoscut ca stat independent (Primul Tarat Bulgar), insa bizantinii si-au pastrat controlul inca 3 secole asupra tarmului Marii Negre, cu intermitente si asupra zonei vechii cetati Dionysopolis. Aceasta isi pierduse intre timp caracterul urban, decazand si datorita dezvoltarii cetatii vecine Varna.
In anul 895, prin Dobrogea au trecut si triburile maghiare, venind din Bugeac, iar in secolul urmator sunt mentionati primii stapanitori feudali locali, probabil de origine slava ("Jupan Dimitri" in sudul Dobrogei).
Cu sprijinul imparatului bizantin Nikephoros al II-lea Phokas, cneazul Sviatoslav I al Kievului ataca Taratul Bulgar si ocupa Dobrogea in anul 968, mutand capitala Rusiei Kievene pentru 3 ani la gurile Dunarii. In 971 insa, imparatul Ioan I Tzimiskes il invinge pe Sviatoslav si il alunga din Tracia si Dobrogea, restabilind in zona autoritatea bizantina.
Odata cu apogeul Primului Tarat Bulgar, sudul Dobrogei va fi anexat acestuia de catre tarul Samuil, care in prima faza l-a invins pe imparatul Vasile al II-lea Bulgaroctonul; acesta revine in anul 1000 si distruge complet pana in 1018 Taratul Bulgar, organizand in Dobrogea "Strategia Dorostolon" si apoi "Thema Paristrion".
Stapanit de bizantini intreg secolul al XI-lea, tarmul sudic al Dobrogei va fi cunoscut si el, ca intreaga regiune, invaziile pecenegilor, uzilor si cumanilor; in aceeasi perioada sunt mentionati in zona si lideri locali, precum Tatrys/Tatos, Sestlav si Satza (probabil pecenegi) sau Pudilă (vlah). Incepand cu sec. XII, dominatia cumanilor s-a accentuat, iar dupa infrangerea acestora din anii 1122-1123 de catre imparatul Ioan al II-lea Comnenul, asimilarea lor de catre bastinasii vlahi va duce la aparitia elementului etnic romanesc la Dunarea de Jos, coabitant cu cel slavo-bulgar. Aceste doua principale populatii autohtone, impreuna cu resturile cumanilor, au participat in 1185-1186 la rascoala Asanestilor. Dobrogea va ramane in granitele imperiale pana la inceputul sec. al XIII-lea, cand, in contextul inlocuirii Imperiului Bizantin cu cel Latin de Rasarit, va intra sub autoritatea Imperiului Vlaho-Bulgar al Asanestilor (Al Doilea Tarat Bulgar).
In 1241 coloana sudica a marii armate mongole, sub conducerea lui Kadan, a invadat si Dobrogea, in drumul sau spre vest. Autoritatea Asanestilor a fost slabita, si drept consecinta, Hoarda de Aur si-a extins stapanirea si asupra Dobrogei; de atunci a inceput colonizarea a zonei cu turci selgiucizi si tatari islamizati. Tot in aceasta perioada, in zona vechii cetati Dionysopolis a aparut fortificatia numita Djina Bair.
Dupa 1300, zona a trecut din nou in stapanirea celui de-al Doilea Tarat Bulgar, sub conducerea tarului Teodor Svetoslav, iar 20 de ani mai tarziu facea parte din principatul independent Tara Carvunei. De la numele primului conducator al acestui mic stat feudal, Balik (Balica), se considera ca isi trage Balcicul actuala denumire. In primii ani ai intemeierii noului stat, este mentionat si un mitropolit, Methodius, sub autoritatea caruia se afla nucleul noului stat, si anume zona Varna - Balcic - Carbona/Karvuna. Secolul al XIV-lea este deci o perioada de inflorire si pentru Balcic, dar aceasta nu dureaza mult, pentru ca in 1388 au loc primele atacuri ale turcilor, sub comanda vizirului Ciandarli Ali-Pasa, care ocupa cetatile Tarii Carvunei, numind-o dupa ultimul ei mare despot, Dobrotici, asa cum aveau obiceiul. In acelasi an, Mircea cel Batran, domnul Valahiei, invinge trupele otomane si preia puterea pentru prima oara in Dobrogea. Au urmat ani grei pentru orasele de la tarmul marii, in care Mircea se va lupta cu turcii pentru a-si mentine autoritatea in zona, in final reusind acest lucru in anul 1404. Stapanirea Valahiei asupra zonei Balcicului nu va dura insa decat pana in anul 1420, cand fiul lui Mircea, Mihail I, nu-si va putea mentine stapanirea, pierzandu-si chiar viata in luptele cu turcii. Astfel, sultanul Mehmet I ocupa intreaga Dobroge in campania din 1420, si Balcicul intra intr-o lunga perioada de stagnare economica, timp in care isi va cristaliza functia de asezare pescareasca si se va forma si celebra sa atmosfera provinciala de tip oriental.
Aflat intre cetatile Varna si Kavarna (vechea Karvuna), Balcic se va dezvolta in cele aproape 5 secole de stapanire otomana mai mult ca centru de comert cerealier in tranzit, datorita pozitiei strategice si micului sau port. A ajuns astfel sa depaseasca vechea capitala a Tarii Carvunei, fiind chiar centru al unui district, insa in zorii epocii moderne avea inca un aspect rural. Mai ales dupa Razboiul Crimeei (1853-1856), micul orasel si-a relansat dezvoltarea si a devenit un mare centru comercial cerealier, in special pentru porumb.
Din 1878, Balcic intra in componenta principatului autonom Bulgaria, care in 1906 isi castiga independenta. Se construiesc in a doua jumatate a secolului XIX multe dintre cladirile impozante ale centrului comercial, care se mai pot observa si astazi in orasul vechi. Ele s-au adaugat celor existente care purtau amprenta stilului traditional oriental, fiind construite insa sub influenta stilului neoclasic al epocii; erau vremuri de renastere nationala si religioasa a bulgarilor, desi marea majoritate a locuitorilor Balcicului o formau turcii si tatarii.
Din 1913, odata cu intrarea in granitele Regatului Romaniei, Balcicul va deveni din ce in ce mai cunoscut si frecventat, lansandu-se ca destinatie turistica.